Views: 43
Pe 1 aprilie 1941, în Bucovina de Nord, a avut loc unul dintre cele mai tragice momente din istoria românilor, un masacru care a fost adesea trecut cu vederea sau, mai grav, manipulat în diverse moduri, în special de către regimurile care au venit ulterior. Se estimează că între 2000 și 4000 de români și-au pierdut viața atunci când au încercat să fugă din regimul sovietic și să ajungă în România. Totuși, acest masacru rămâne o pată pe istoria națională, iar comemorările ulterioare, mai ales în contextul actual, au fost adesea periclitate de încercările de a rescrie istoria.
În mijlocul acestei tragedii, o întrebare rămâne deschisă: cine sunt adevărații vinovați pentru masacrul de la Fântâna Albă? Deși în majoritatea relatărilor oficiale sau în anumite surse externe se insistă asupra implicării trupelor sovietice și a NKVD-ului, o nouă dimensiune a evenimentului a apărut în ultimii ani: în mod surprinzător, o parte dintre atacatori erau chiar ucraineni, care erau atunci parte din trupele sovietice, uneori trimiși pentru a implementa politica represivă a regimului stalinist.
O Realitate Brutală
Masacrul a avut loc pe 1 aprilie 1941, atunci când un grup de români, care fugiseră din fața regimului sovietic ce a cucerit Bucovina, au încercat să treacă ilegal granița spre România. Aproape 3.000 de persoane, majoritatea civili, au fost omorâte de mitralierele armatei sovietice. Cei care nu au murit pe loc au fost trași de cai și aruncați în gropi comune, iar alții, în viață, au fost torturați și uciși de NKVD. Răniții erau lăsați să moară sub un cer amar, iar cei care supraviețuiseră acestor chinuri aveau să fie aruncați în gropi comune, uneori chiar în viață. Aceasta este povestea tragică a celor care au căutat un adăpost, dar au fost întâmpinați de moarte.
Cu toate acestea, ceea ce a urmat în deceniile de după masacru nu a fost doar o tăcere neagră, ci și o încercare de a rescrie acest episod din istorie. După 1990, în cadrul comemorărilor, a fost observat un fenomen de distorsionare a adevărului. Deși românii au fost victimele directe ale regimului sovietic, în anumite perioade, inclusiv în timpul unui eveniment de comemorare din 2023, ucrainenii au intervenit și au preluat simbolurile și ritualurile comemorative. Așa cum relatează martorii, în loc să se păstreze o atmosferă respectuoasă și unică, s-au difuzat doar imnuri ucrainene, iar preoții ucraineni au oficiat slujba în limba ucraineană, ignorând complet memoria românilor care au murit în acele zile. Mai mult, s-a impus doar steagul ucrainean, iar autoritățile românești nu au luat o atitudine fermă pentru a restabili ordinea într-un mod respectuos față de victimele românilor.
Aceste întâmplări nu sunt izolate. Autoritățile ucrainene, deși au permis comemorarea evenimentului din anul 2000 încoace, nu au oferit o reconciliere reală cu trecutul. În multe momente ale comemorării, ucrainenii au încercat să schimbe narativul, transpunându-se ca victime ale regimului sovietic, încercând astfel să diminueze suferința românilor care au fost uciși la Fântâna Albă. Dacă inițial comemorările s-au desfășurat cu înțelegerea de a onora memoria celor care au murit, recent s-a resimțit o tendință clară de a minimiza importanța acestui episod pentru națiunea română.
Un Adevăr Furtunos și Distorsionat
La Fântâna Albă nu au murit „buovinenii-ucraineni” sau „victimele regimului sovietic și ale lui Stalin”, ci români care au căutat un refugiu din fața unui regim totalitar care nu doar că le-a smuls pământul, dar le-a luat și viața. Așadar, acest „masacru de la Fântâna Albă” trebuie să fie tratat cu respectul și recunoașterea cuvenite, fără a fi pierdut într-o reconstituire istorică bazată pe interese politice externe.
Este dureros să constatăm că, după mai bine de opt decenii, memoria celor care au fost uciși încă nu este complet respectată. În loc să se insiste pe adevărul istoric și să se cinstească cu onestitate victimele, asistăm la o politică istorică a amneziei, care riscă să modifice percepția generațiilor viitoare asupra unui episod atât de dramatic.
Astfel, ceea ce părea a fi un moment de aducere aminte și respect, s-a transformat într-o provocare pentru identitatea națională a României, un simbol al unui conflict istoric ce încă așteaptă să fie recunoscut și corect integrat în memoria colectivă. Ceea ce s-a întâmplat la Fântâna Albă trebuie să fie o lecție despre cum nu trebuie să uităm și cum nu trebuie să permițem altora să ne rescrie istoria, indiferent de scopurile pe care le urmăresc.
