Views: 18
Semnificația ramurilor de salcie în tradiția creștină
Sărbătoarea Floriilor ne amintește tuturor de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale. În acea zi, Hristos a fost întâmpinat de o mulțime de oameni care aveau în mâini ramuri verzi de finic și care își manifestau bucuria, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 13).
Încă din cele mai vechi timpuri, ramurile de finic erau considerate simboluri ale biruinței. Romanii își întâmpinau câștigătorii la întreceri sau biruitorii în războaie cu astfel de ramuri. Odată cu Intrarea Domnului în Ierusalim, acestea capătă o semnificație mai profundă, devenind semn al biruinței asupra morții, pe care Iisus Hristos a învins-o prin Învierea Sa.
Tradiția ramurilor în biserica ortodoxă
Prima mențiune a ramurilor purtate de creștini la praznicul Floriilor o regăsim în Jurnalul Egeriei, o pelerină din secolul al IV-lea. Aceasta consemnează că, de Florii, credincioșii urcau în Muntele Măslinilor cântând rugăciuni și purtând ramuri în mâini.
Obiceiul stâlpărilor sau al ramurilor de salcie este menționat și în primele cărți de cult din țara noastră. Moliftelnicul de la Alba Iulia din 1689 numește sărbătoarea „Dumineca florilor pe sălcii”, iar în Liturghierul Mitropolitului Dosoftei, rugăciunea de binecuvântare a ramurilor se numește „Molitvă la blagoslovitul mâțâșoarelor, la Dumineca Florilor”.
Până în zilele noastre, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, la finalul Sfintei Liturghii din această Duminică, preotul să binecuvânteze ramurile de salcie. Deși în Sfânta Scriptură se menționează că Mântuitorul a fost întâmpinat cu ramuri de finic, tradițiile locale au adaptat acest obicei, folosindu-se și alte tipuri de ramuri, în funcție de climă. Românii au ales salcia, deoarece ea imită cel mai bine gestul de plecare smerită în fața Mântuitorului.
Ce facem cu ramurile de salcie după ce se usucă?
Având în vedere că aceste ramuri poartă binecuvântarea lui Dumnezeu, ele nu trebuie aruncate la gunoi. Cea mai potrivită modalitate este să fie arse sau îngropate în pământ, pentru a se „întoarce” din nou în natură. În satul tradițional, gospodarii păstrează salcia binecuvântată chiar și după ce se usucă, împodobind cu ea icoanele, ușile sau ferestrele caselor.
Evitarea superstițiilor și a comportamentelor neadecvate
Din păcate, unii credincioși au scos acest obicei din sfera tradiției religioase și l-au transformat într-un act de fetișism. La sfârșitul Sfintei Liturghii, se observă uneori îmbrânceli și conflicte pentru a obține un ram de salcie, considerat „miraculos”. Astfel de comportamente nu au nimic în comun cu spiritul creștinesc al praznicului Floriilor. Esența sărbătorii nu este cinstirea crengilor, ci credința în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, care a învins păcatul și moartea prin Învierea Sa.
