Views: 23
Primăria Sectorului 4, condusă de Daniel Băluță, a reușit performanța de a impune o taxă anuală de 540 de lei pentru parcările publice, în timp ce cheltuie zeci de milioane de euro pe proiecte de imagine și investiții controversate. Șoferii, revoltați, își radiază mașinile sau le înmatriculează în alte sectoare pentru a evita plata unei „taxe pe nimic”.
De la 1 ianuarie 2025, șoferii care locuiesc în Sectorul 4 și nu dețin un loc de parcare sunt obligați să plătească o taxă anuală de 540 de lei pentru a-și lăsa mașinile în parcările publice. Noua măsură fiscală, introdusă de primarul Daniel Băluță, a fost întâmpinată cu un val de nemulțumire, iar locuitorii au reacționat prompt și creativ: peste 1.500 de șoferi și-au radiat mașinile sau le-au reînmatriculat în alte sectoare doar pentru a scăpa de această obligație.
„Nu vreau să plătesc o taxă pentru nimic. Asta e o taxă pe nimic”, a declarat un șofer revoltat, explicând cum și-a mutat mașina pe numele părinților din Sectorul 5 pentru a fenta birul impus de primărie.
Din cele peste 66.000 de persoane care au demonstrat că dețin un loc de parcare în Sectorul 4, doar 11.000 de șoferi au plătit efectiv taxa, restul preferând fie să evite plata, fie să găsească soluții alternative. Între timp, Primăria promite că în următorii 10 ani va construi 100.000 de noi locuri de parcare, fără să ofere însă garanții clare privind destinația exactă a fondurilor colectate.
În realitate, această nouă suprataxare pare să alimenteze un buget destinat în mare parte unor proiecte costisitoare, adesea de imagine, dezvoltate cu firme apropiate de administrația Băluță. Cazul cel mai notoriu este cel al patinoarului construit cu nu mai puțin de 30 de milioane de euro, inaugurat cu fast și închis aproape imediat. O investiție publică extravagantă, dar lipsită de funcționalitate, care sugerează o relație problematică între resursele colectate de la cetățeni și modul în care acestea sunt cheltuite.
De altfel, primarul Daniel Băluță este tot mai des acuzat că „joacă la bursă” cu banii publici, redirecționând fonduri masive spre firme de casă, contracte opace și infrastructură inutilă, în timp ce cetățenii sunt forțați să plătească taxe în lipsa unor servicii concrete.
În acest context, taxa de 540 de lei nu mai este doar o banală măsură fiscală, ci simbolul unei administrații care sufocă locuitorii în timp ce alimentează cercuri privilegiate. Iar reacția populației – retragerea în masă a mașinilor din Sectorul 4 – nu este doar o formă de evitare a taxei, ci și un semnal clar de neîncredere în transparența și eficiența administrației locale.
Când cetățenii încep să-și mute mașinile din sector, iar primăria își mută banii către „investiții de imagine”, apare întrebarea: cine mai locuiește cu adevărat în Sectorul 4 și cine doar profită de el?
