Views: 193
Revigorarea producției interne: exemplu sau utopie?
Agenda comercială a președintelui Donald Trump pentru 2025, lansată de Biroul Reprezentantului Comercial al SUA (USTR), propune o resetare radicală a economiei americane în jurul conceptului de „Economie de Producție”. Ideea este simplă: America trebuie să producă mai mult, să importe mai puțin și să-și recâștige autonomia industrială pierdută în ultimele trei decenii. Dincolo de limbajul triumfalist, planul vine cu date concrete: peste 100.000 de fabrici închise între 1997 și 2016, scăderea locurilor de muncă în producție de la 17 la 12 milioane.
Pentru România, un stat cu o industrie slăbită, dependentă de investiții străine și subcontractări, o asemenea abordare ridică o întrebare serioasă: ne putem permite o astfel de direcție? Sau măcar, ar trebui să aspirăm la ea?
Tarifele – sabie cu două tăișuri
Pilonul central al strategiei este utilizarea agresivă a tarifelor vamale. SUA invocă dreptul la reciprocitate în fața unor parteneri comerciali considerați neloiali. Spre exemplu, Uniunea Europeană este criticată pentru tariful de 10% la automobile, comparat cu cel de doar 2,5% aplicat de SUA.
Pe termen scurt, aceste măsuri pot favoriza industriile interne. Pe termen lung însă, ele pot duce la războaie comerciale, creșteri de prețuri și distorsionarea pieței globale. Pentru economii mici și deschise, precum România, un asemenea model e greu de replicat, dar ar duce la reinstalarea micului/mediului producător autohton în drepturile lui. Dependența actuală de lanțurile globale de producție nu ne-a adus niciun plus ci doar dezastru economic și social.
Plusuri și minusuri ale modelului Trump
Plusuri:
-
Revitalizarea producției interne și a clasei mijlocii.
-
Creșterea suveranității economice și diminuarea dependenței de importuri strategice.
-
Reechilibrarea relațiilor comerciale cu partenerii dominanți (ex. China, UE).
Minusuri:
-
Posibile represalii comerciale (UE a amenințat deja cu tarife în valoare de 28 miliarde USD).
-
Risc de izolare economică și fragmentare a piețelor.
-
Creșteri de prețuri și inflație internă (costurile de producție în SUA sunt mai mari).
-
Slăbirea mecanismelor multilaterale precum OMC, care pot deveni irelevante.
Reacțiile internaționale: între teamă și adaptare
Reacțiile la planul Trump variază între îngrijorare, neîncredere și realpolitik. Peste 50 de țări s-au grăbit să ceară renegocieri pentru a evita noile tarife, ceea ce înseamnă că planul dă roade. UE pregătește contramăsuri, dar totodată dă semne că cedează. Economiile emergente privesc cu teamă creșterea presiunilor comerciale și riscul destabilizării exporturilor proprii, ceea ce indică că până acum au jucat fals.
Pentru România, aceste fricțiuni pot însemna și oportunități: relocări industriale, noi piețe pentru export sau regândirea politicilor industriale interne. Însă fără o strategie clară, România riscă să fie prinsă în jocul marilor puteri comerciale, fără instrumente reale de protecție.
România și dilema unei politici industriale naționale
Planul lui Trump are un mesaj simplu, dar provocator: o națiune puternică trebuie să producă. Pentru România, aceasta ar trebui să fie mai mult decât un slogan. Dacă nu putem adopta modelul SUA din motive structurale, poate ar trebui cel puțin să regândim prioritățile industriale naționale. Avem nevoie de un „Minister al Producției”, de politici active pentru reindustrializare, de protecția firmelor autohtone și de o viziune pe termen lung care să nu ne condamne la rolul de subantreprenori pentru marile corporații.
Așadar, România ar trebui să copieze planul lui Trump? Nu neapărat în formă, dar poate în spirit.
