Views: 14
Acuzațiile lansate de fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin (foto), împotriva președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, pun sub semnul întrebării întregul proces de reformare a justiției pe care administrația de la Chișinău îl promovează cu agresivitate în discursul public. Potrivit unei scrisori recente, Dragalin susține că i s-a cerut direct o listă cu procurorii care urmau să promoveze Vetting-ul, iar un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ar fi încurajat-o să inițieze dosare penale împotriva judecătorilor CSJ care nu conveneau politic.
Imixtiunea politică în justiție – o crimă organizată cu sprijinul instituțiilor statului
Într-un stat democratic, un asemenea gest ar însemna imixtiune directă în actul de justiție, ceea ce contravine tuturor principiilor de separare a puterilor în stat. Cererea ca un procuror să „livreze” o listă de oameni care ar trebui „promovați” în baza unui criteriu politic și nu profesional este, de facto, trafic de influență și abuz de putere.
Maia Sandu, în ciuda neagărilor oficiale, nu oferă o explicație concretă în legătură cu acuzațiile punctuale din partea Veronicăi Dragalin. De fapt, întreaga strategie de comunicare este construită pe o retorică de moralitate abstractă, în timp ce faptele semnalate indică o tentativă de preluare politică a justiției sub pretextul unei reforme.
Mai grav, scrisoarea făcută publică indică existența unor presiuni asupra magistraților care au îndrăznit să anuleze deciziile Comisiei Pre-Vetting, o structură care acționează deja într-un vid de responsabilitate constituțională, transformând un proces tehnic într-un instrument de epurare ideologică și politică.
România: Precedente periculoase sub Băsescu și Iohannis
Imixtiunea în justiție nu este un fenomen exclusiv moldovenesc. În România, precedentul a fost deja instituit și normalizat de către Traian Băsescu și Klaus Iohannis.
Sub președinția lui Băsescu, DNA-ul condus de Laura Codruța Kövesi a devenit un instrument cu dublu tăiș – ancheta anticorupție a fost dublată de epurări politice și vendete personale, încurajate prin declarații publice făcute de la vârful statului. Așa-zisa „justiție televizată” a dus la arestări abuzive, cariere distruse și instabilitate juridică sub masca „statului de drept”.
Mai recent, Klaus Iohannis a folosit Curtea Constituțională ca pe o extensie a propriei voințe politice. Numirile făcute în CCR, intervențiile sale prin mesaje transmise direct în dosare politice sau poziționările constante împotriva deciziilor instanțelor care nu-i convin, arată clar că intervenția politicului în justiție a devenit parte din cultura de guvernare în România.
La fel ca în cazul Moldovei, și aici pretexte precum “lupta împotriva corupției” sau “reforma sistemului” sunt folosite ca paravan pentru centralizarea puterii în mâna unui grup politic restrâns și pentru eliminarea vocilor incomode.
Instituțiile Statului – de la garantul dreptății la complice în abuz
Cazul Moldovei devine cu atât mai grav cu cât acuzațiile vin din partea unui procuror numit în funcție chiar de actuala administrație, ceea ce pune sub semnul întrebării sinceritatea reformei promise. Presiunile politice asupra procurorilor și judecătorilor, tentativele de instrumentalizare a dosarelor penale, precum și dorința de a controla numirile prin mecanisme netransparente arată că așa-zisa „reformă a justiției” este un proiect de putere, nu de dreptate.
Reacția Administrației Prezidențiale, care o acuză pe Dragalin că răspunde din frustrare, ignoră complet gravitatea faptelor invocate. La rândul său, membrul CSM, Ion Guzun, invocă scoaterea din context a mesajelor, deși mesajele există, sunt documentate și au o conotație clar politică.
În mod ironic, tocmai instituțiile menite să apere independența justiției – Președinția, CSM, Comisia Pre-Vetting – sunt cele care par a fi implicate într-o schemă de control politic și represalii împotriva magistraților care nu se aliniază.
Statul de drept capturat de statul politic
Cazul Veronica Dragalin – Maia Sandu reprezintă o radiografie a modului în care statul de drept poate fi deturnat din interior de către actorii politici, folosind instituțiile pentru a-și consolida controlul. La Chișinău, ca și la București, reformele sunt ambalaje pentru dominația politică, iar justiția este redusă la un instrument de selecție și pedeapsă politică.
Crima organizată nu mai stă în subsoluri obscure sau rețele mafiote, ci în birourile oficiale, sub forma presiunii instituționale legitimizate de discursul reformator. Când președintele cere „liste de procurori”, când un membru CSM discută dosare penale pe Signal, iar instituțiile refuză anchete reale, nu mai vorbim de greșeli – ci de o arhitectură a abuzului.
Cine controlează justiția, controlează statul. Iar în acest moment, atât în România, cât și în Republica Moldova, justiția este în genunchi – nu în fața legii, ci în fața politicii.
Sursa video: TV6 Moldova
