Views: 302
Asasinatul lui JFK și Avertismentul Uitării
Într-o Americă încordată de Războiul Rece și de lupte ideologice interne, John F. Kennedy a devenit nu doar o figură a speranței, ci și a disidenței față de sistemele de putere invizibile. Discursurile sale despre „o conspirație monolitică și nemiloasă” și acțiunile împotriva CIA, Fed și cartelurilor bancare sunt astăzi, în retrospectivă, mai actuale ca niciodată.
La 4 iunie 1963, Kennedy semnează Ordinul Executiv 11110, permițând Trezoreriei SUA să emită direct „United States Notes”, bani cu acoperire în argint, ocolind astfel necesitatea împrumutului de la Federal Reserve cu dobândă. Cu alte cuvinte, a vrut să recâștige suveranitatea monetară a statului.
La 22 noiembrie 1963, președintele era împușcat în Dallas. Oficial, cazul a fost închis. Neoficial, întrebările n-au încetat niciodată. Documente declasificate, investigații alternative și mărturii indirecte indică o convergență suspectă de interese – de la CIA și Pentagon, până la structuri financiare internaționale.
Care era mesajul? Orice președinte care sfidează arhitectura financiară ocultă a lumii, riscă să devină un martir. Iar acest martiraj a devenit o umbră persistentă pentru orice lider care se gândește să reformeze sistemul monetar.
În această lumină, Trump este perceput de unii analiști drept un Kennedy postmodern, dar cu un discurs agresiv, un stil disruptiv și o înclinație pragmatică spre negociere brutală, nu idealism.
Faptul că a supraviețuit primei tentative de înlăturare – prin impeachment, linșaj media și izolare globală – e o anomalie istorică.
Dar contextul e diferit. În era digitală, puterea informației circulă cu viteza unei idei virale, iar opinia publică e o armă greu de stăpânit chiar și de către cei mai versați strategi din umbră.
Offshore-ul – Portofelul Invizibil al Oligarhiei Globale
Dacă Fed-ul este „creierul financiar”, atunci paradisurile fiscale sunt „mâinile nevăzute” care operează structura. Departe de ochii publici, un sistem complex de jurisdicții opace – precum Insulele Cayman, Panama, Jersey, Delaware, Luxembourg – adăpostește zeci de trilioane de dolari în companii-fantomă, conturi invizibile și trusturi interconectate.
Aici nu este vorba despre evaziune clasică, ci despre o strategie geopolitică de control economic. Cei mai bogați oameni și cele mai influente corporații nu-și țin banii în băncile naționale. Îi mută în entități offshore, unde nu plătesc taxe, nu au obligații legale, dar pot finanța campanii, războaie, tehnologii, chiar și destabilizări de state.
Câteva practici clasice ale paradisurilor fiscale:
-
„Double Irish with a Dutch Sandwich” – un mecanism complex de evitare a impozitării folosit de giganți tech precum Google, Apple și Facebook;
-
„Beneficiari ascunși” – persoane care controlează averi uriașe prin interpuși sau entități fără identitate fiscală clară;
-
„Trusturi discreționare” – fonduri în care beneficiarul real nu este niciodată înregistrat oficial;
-
„Nominee directors” – directori fictivi, care figurează pe hârtie în locul adevăratului patron;
-
„Treaty shopping” – alegerea unei țări doar pentru tratamentul fiscal preferențial, fără activitate economică reală.
Trump știa foarte bine aceste mecanisme. Ca om de afaceri, a jonglat cu ele. Dar ca președinte, a denunțat ipocrizia unui sistem în care americanii de rând plătesc taxe, iar elitele se eschivează în văzul tuturor. A cerut repatrierea capitalului, amnistii fiscale masive pentru banii readuși în SUA și o restructurare globală a tratatelor fiscale.
Unii l-au numit ipocrit. Alții l-au acuzat că joacă dublu. Dar, în realitate, niciun alt președinte modern nu a pus degetul pe rana globalizării fiscale mai clar decât Trump.
VA URMA…
Un comentariu