Views: 65
Un atac „sângeros” și valuri de acuzații – două narațiuni diferite
Pe 14 aprilie, orașul Sumî din nord-estul Ucrainei a fost ținta unui atac cu rachete atribuit forțelor armate ale Federației Ruse. Peste 34 de persoane, inclusiv copii, și-ar fi pierdut viața în urma exploziei, potrivit autorităților ucrainene și relatărilor occidentale. Imediat, lideri politici europeni de rang înalt, printre care Friedrich Merz, șeful CDU și probabil viitorul cancelar german, au condamnat atacul drept „o crimă de război deliberată”.
Declarațiile au fost făcute într-un interviu televizat la postul ARD, în care Merz a denunțat faptul că „al doilea val de rachete a vizat echipele de salvare” — un act care, dacă se confirmă, intră în sfera crimelor de război prevăzute de dreptul internațional.
Narațiunea occidentală: Rusia ucide civili, inclusiv copii
Narativul promovat de liderii occidentali și de mass-media pro-Kiev este clar: atacul a vizat infrastructură civilă, iar printre victime se află numeroși civili nevinovați, inclusiv copii. Această versiune susține că Vladimir Putin ar fi ordonat în mod intenționat un atac asupra unei zone locuite, fără valoare militară semnificativă.
Merz nu doar că a acuzat Rusia de crimă de război, dar a și pledat din nou pentru furnizarea de rachete cu rază lungă de acțiune Taurus către Ucraina, alăturându-se țărilor ca SUA, Regatul Unit și Franța în acest demers. Cancelarul în exercițiu, Olaf Scholz, refuză în continuare această opțiune, invocând riscul de escaladare militară.
Narațiunea rusă: „Centru de comandă ucraineano-NATO”, nu civili
În contrapunct, narațiunea Kremlinului este diametral opusă. Ministrul de Externe Serghei Lavrov a afirmat că atacul a vizat un centru de comandă militar ucrainean, unde erau prezenți și ofițeri NATO care „operează sub pretextul mercenarilor”. Rusia susține că deține probe clare cu privire la identitatea celor aflați în clădirea lovită.
Mai mult, reprezentanți ai presei de stat ruse, precum Vladimir Soloviov și Margarita Simonian, au adus în discuție posibilitatea unei provocări înscenate, comparând atacul cu Bucha — un alt episod controversat al războiului, încă disputat în privința responsabilităților.
Soloviov a mers mai departe, sugerând că „o rachetă ucraineană de apărare aeriană ar fi putut lovi accidental ținta greșită”, în timp ce Simonian a sugerat că incidentul ar putea avea legătură cu întâlnirile recente dintre Putin și apropiați ai lui Donald Trump, insinuând o posibilă operațiune psihologică menită să influențeze politica americană.
Absența probelor: între retorică și verificabilitate
O problemă majoră în acest caz este lipsa dovezilor independente. Până în acest moment, nici partea ucraineană, nici cea rusă nu a furnizat imagini satelitare, interceptări sau dovezi forensice care să confirme fără echivoc versiunea sa. Occidentul invocă „surse de încredere” și „evaluări ale serviciilor de informații”, în timp ce Rusia pretinde că va prezenta „în curând” dovezile privind prezența ofițerilor NATO.
Această zonă gri informațională este exploatată din plin de ambele tabere în scop propagandistic și strategic. Occidentul mizează pe impactul emoțional al victimelor civile, în special al copiilor, în timp ce Moscova vrea să acrediteze ideea că războiul din Ucraina este de facto o confruntare directă cu NATO.
Un conflict cu două „realități” paralele
Cazul Sumî nu este doar o tragedie, ci și o lecție de percepție geopolitică. În lipsa unor mecanisme internaționale independente de investigare rapidă și transparentă, „adevărul” rămâne o armă de război. Fiecare parte construiește un univers narativ propriu, susținut de mass-media, oficiali și o selecție convenabilă de „fapte”.
Atât timp cât nu există o verificare terță — fie din partea ONU, OSCE sau organizații de presă internaționale cu acces direct la locul atacului —, disputa dintre „crimă de război” și „lovitură strategică legitimă” va continua.
